marți , decembrie 10 2019
Iasi booked.net
-1°C
Foto: Realitatea de Neamt

Depășire eșuată: Patru persoane rănite într-un accident produs în Neamț

Patru persoane au fost rănite, duminică, în urma unui accident care s-a produs pe drumul naţional DN 12C, în localitatea Taşca, după ce autoturismul în care se aflau a ieşit de pe carosabil şi s-a răsturnat.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Neamţ, agentul şef adjunct Robert Costan, a declarat presei că accidentul s-a produs după ce şoferul unui alt autoturism a încercat o depăşire fără să se asigure că în acel moment o altă maşină efectua aceeaşi manevră.

„În urma cercetărilor efectuate a reieşit că un bărbat, de 50 de ani, din Bacău, a condus un autoturism pe DN 12 C, din direcţia Bicaz spre Lacul Roşu, iar în localitatea Taşca nu s-ar fi asigurat la efectuarea manevrei de depăşire a unui autoturism, moment în care un alt autoturism angajat în depăşirea acestuia, condus de un bărbat, de 43 de ani, din Suceava a încercat să evite coliziunea şi a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, răsturnându-se în afara părţii carosabile”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Neamţ, citat de Agerpres.

În urma impactului a rezultat vătamarea corporală a conducătorului auto de 43 de ani, a doi minori de 9, respectiv 14 ani din Suceava şi a unui tânăr, de 27 de ani, din Piatra-Neamţ, pasageri în acelaşi autoturism. Victimele au fost preluate de ambulanţe şi au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale.

Cei doi şoferi au fost testaţi cu etilotestul, iar rezultatul a fost negativ.

Un accident similar, în aceeaşi localitate, s-a produs miercuri, atunci fiind rănite 5 persoane.

 

Sursa: Agerpres

About Alexandru Edward

Articol recomandat

O șoferiță băută a accidentat un bărbat care traversa neregulamentar o stradă din Gura Humorului

Un bărbat de 52 de ani, din județul Timiș, care s-a angajat în traversarea părții …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.